Recenzie Incă o zi de David Levithan

¤Disclaimer: Cartea este perechea volumului Zi după zi de David Levithan, dar poate fi citită independent.

Titlu: Încă o zi

Autor: David Levithan

Editura: Trei

Număr de pagini: 336

Anul apariţiei: Ianuarie 2016

Disponibilă: Librăria Online Librex

Goodreads

„Toată ziua de azi pe care o avem şi toate zilele de mâine care s-ar putea să nu mai fie. Îl sărut ca să-i spun că-s aici. Ca să-i spun că e aici. Îl sărut ca să ne conectăm, să ne contopim, să ne înălţăm.”

---

 

Am citit mai întâi Zi după zi de David Levithan  şi eram extrem de confuză deoarece nu ştiam nimic despre volumul doi, decât că văzusem ceva în treacăt pe Goodreads şi am crezut că Încă o zi de David Levithan e fix continuarea şi am avut un şoc când mi-am dat seama că este doar perspectiva lui Rihannon.

Pentru Rhiannon fiecare zi este la fel. S-a resemnat cu viața ei, convinsă fiind că îl merită pe Justin, iubitul ei distant și temperamental. Până într-o dimineață când totul se schimbă. Pentru prima dată, Justin pare să o vadă cu adevărat, să fie împreună cu ea – și petrec o zi perfectă – o zi pe care Justin nu și-o mai amintește în dimineața următoare. Tristă și confuză, Rhiannon pune totul la îndoială. Pe neașteptate, un străin îi spune că acel Justin cu care a petrecut o zi perfectă și care a făcut-o să se simtă specială… nu e deloc Justin.

Primele, să zic, 100 de pagini sau p-acolo m-au cam plictisit, ştiam deja tot ce s-a întâmplat cu acţiunea încă proaspătă în mintea mea şi aveam impresia că văd acelaşi film derulându-se în alt cadru. Credeam că aşa va fi întreaga carte, dar bineînţeles că nu mă puteam înşela mai mult de-atât.

„Vreau să mă păzesc, dar am inima slabă. Prefer să pierd jocul decât să-l joc. Prefer să fiu rănită decât să fiu rea.”

Mi-a plăcut mai ales deoarece în ciuda faptului că acelaşi autor a scris ambele cărţi, personajele nu se aseamănă deloc. Diferenţele sunt uşor de observat şi sunt multe, până şi în felul de vorbi, gândi, acţiona. Iubesc asta! Diversitate pură. Plus cu minus se atrag şi restul.

„Ţin minte că îmi ziceam că, dacă lui nu i se părea că are o familie, voi fi eu familia lui. Dacă nu se simţea acasă, voi face spaţiul nostru, împreună, o casă. Credeam că iubirea poate face aşa ceva. Credeam că la asta serveşte iubirea.”

În plus, în prima carte a fost doar viaţa lui A, au fost anumite zile în care nu se întâlnea sau nu vorbea deloc cu Rihannon şi acum am aflat ce făcea Rihannon în acest timp. Mai ales la ce se gândea şi cum reacţiona. Ce dileme avea şi cum se confrunta ea cu problema identităţii lui A.

„- O să-ţi demonstrez, îmi spune. O să-ţi arăt ce înseamnă cu adevărat.

-Ce?

-Iubirea.”

Toate ca toate, mi-a plăcut parcă ceva mai mult decât prima carte deoarece m-am putut pune mai uşor în pielea lui Rihannon. Neconfruntându-mă cu situaţia lui A, n-am ştiut niciodată cum se simte să ai alt corp şi altă viaţă în fiecare zi, dar Rihannon trăind la fel ca mine, m-am putut adapta mai uşor. Recomand cu drag şi căldură! Asemenea romane nu trebuiesc ratate, pentru mine, mereu un must-read!

---

 

„După aia m-am prins că iubirea ar face pe oricine să fie frumos pentru mine dacă îl iubeam suficient. Vreau să cred în asta. Vreau să cred că poţi iubi cu atâta putere pe cineva încâtsă nu mai conteze toate astea. Dar dacă totuşi contează?”

Rămâi zâmbitor!

Recenzie De vorbă cu Emma de Vitali Cipileaga

Titlu: De vorbă cu Emma

Autor: Vitali Cipileaga

Anul apariţiei: 2015

Editura: Bestseller

Număr de pagini: 192

Disponibilă: Librăria Online Librex

Goodreads

„O iubeşti şi înţelegi că… cum altfel, dacă nu cu ea? Doar ea.”

---

 

Sinceră să fiu, habar nu aveam până acum o săptămână sau două că „De vorbă cu Emma” de Vitali Cipileaga chiar există, mai ales în format fizic. Văzusem eu ceva citate pe Tumblr, dar nu ştiam de unde provin, însă dădeam reblog căci îmi plăceau. Apoi am văzut pe pagina de Facebook a Librăriei Online Librex un citat ce-l întâlnisem pe Tumblr de câteva ori şi mi-am zis că trebuie să am cartea. Acum. Chiar acum.

Cine am fi noi fără dragoste? Cum ar fi dragostea fără noi? Într-o lume a iubirii și a poveștilor de viață, Emma, femeia rebelă și inocentă în același timp, caută răspunsuri la propriile întrebări. O ajută să le găsească Greg, bărbatul creator și omul ei de încredere, alături de care trăiește bucurii și dezamăgiri, redate în dialoguri și reflecții. Lângă el, ea e caldă ca o ploaie de vară sau rece ca un sloi de gheață. Conflictul pe muchie generează trăirile femeii – ale Emmei, și, implicit, ipostazele în care ea ripostează sau încheie armistiții. Cu siguranță însă, nu există o altă cale de mijloc decât dragostea.

– Mă iubești?

– Mai mult decât vreodată.

– Și totuși pleci?

– Da! Pentru că mă lași să fac asta…

Emmei îi este teamă de singurătate. Ea vrea să râdă cu el din același motiv. Ea ține minte săruturile pe care nu i le-a dat. Ea vrea să fie fericită în patul lui. Ea știe că cele mai bune vinuri se beau în doi. Ea caută să construiască poduri peste neînțelegerile din trecut. Ea vrea să meargă desculț pe malul mării. Sunt momente când revine la acea îmbrățișare din trecut, la plimbările nocturne, la momentele în care a râs și la cele în care a suferit. Și momente în care își poartă gândul undeva departe sau se bucură fericită de prezent. Iubindu-l pe Greg sau trăindu-și emoțiile. Ea caută un loc sfințit de dragoste. Ea se întoarce mereu la el.

M-a făcut foarte tare să-mi amintesc de cărţile Anei Mănescu. A fost extrem de revigorant pentru mine să retrăiesc acel amalgam de sentimente pe care doar un scriitor bun ţi-l poate transmite.

Mai presus de toate, mi-a fost dor să simt că trăiesc o carte. Să pot să zic „băi, asta e filosofia mea de viaţă, cum m-o fi nimerit?” şi chiar mai mult decât atât, m-a făcut să înţeleg că dragostea fără certuri ar fi plictisitoare.

„-Aşa şi nu am devenit femeia pe care o visai. Dar am devenit femeia pe care ţi-o vei aminti mereu.”

Pentru ca doi oameni să ajungă să fie fericiţi până la final, cu toţi copiii şi nepoţii şi strănepoţii şi restul neamului cel mare, trebuie mai întâi să lupte. Nu ai cum să găseşti un om şi să zici „asta e, îmi petrec restul vieţii cu x” şi apoi la prima greutate să fugi mâncând pământul.

„De vorbă cu Emma” de Vitali Cipileaga nu prea te învaţă cum să treci peste conflicte sau să le viţi, ar fi inuman şi imposibil să nu existe diferenţe de opinii, ci îţi arată că poţi să treci peste dacă într-adevăr îţi pasă.

La orice suiş există coborâş, firesc, nu-i aşa? Ei bine, important este cum gestionezi tu situaţia. Tocmai de aceea, cartea asta are cele mai bune sfaturi de la Biblie încoace.

„Ea ştie că el îi va spune că totul va fi bine, iar el înţelege că fără ea ar fi un nimeni. Toate celelalte sunt doar mărunţişuri spulberate de vânt.”

Abia a început anul 2016 şi eu deja o declar cartea mea favorită pe anul ăsta. De ce? Pentru că este chiar atât de bună.

Mai are rost să zic că am citit-o în două ore, imediat cum am venit de la poştă? Probabil că nu. Cine mă cunoaşte, ştie că aşa am făcut.

Nu am cuvinte să fac propoziţii şi să spun tot ce am pe uflet, căci m-a lăsat fără silabe. Oare am nevoie de ele? De cuvinte? De silabe? De fraze? Probabil că nu. Despre cartea asta nu prea poţi vorbi. În schimb, poţi simţi. Tare şi apăsat unde doare cel mai rău. Exact acolo, fix ăn inimă.

Şi de ce? Pentru că te atinge mai tare decât orice emoţie avută până acum. Pentru că vorbeşte deschis despre realitatea noastră de a fi, despre cât de umani suntem când ne pierdem cu firea şi despre cât de tare regretăm apoi. Despre cum ne despărţim numai ca să ne împăcăm şi despre cum plecăm ca să avem unde ne întoarce.

Oamenii sunt fiinţe complexe, nu îi vei înţelege niciodată. Şi poate nu avem nevoie să fim înţeleşi pe deplin, poate avem nevoie doar să ne dăruim cuiva care ne va completa. Cineva care ar putea fi acolo atunci când îţi este cel mai greu. Îţi imaginezi asta? Cineva care vine şi nu mai pleacă niciodată. Aproape că pare un vis, dar nu este imposibil de atins.

Toate ca toate, nici o carte ca aceasta. O recomand oricui, indiferent de vărstă, credinţă sau sexualitate. Pentru că e potrivită pentru oricine e capabil să-şi deschidă porţile sufletului pentru câteva pagini, puţin mai multe cuvinte şi miliarde de sentimente inăbuşite între pagini.

„Înţeleg că fără tine n-aş fi eu, cel de acum. Înţeleg că fără mine nu ai fi tu, cea dintotdeauna. Înţeleg că fără noi nu ar fi nimic. Şi înţeleg că din marea dragoste ,aş transforma, aş crea, aş face orice pentru tine. Că tu eşti femeia pentru care vreau să trăiesc.”

---

 

Rămâi zâmbitor!

Zi după zi de David Levithan

Titlu:Zi după zi

Autor: David Levithan

Număr de pagini: 316

Anul apariţiei: 2014

Editura: Trei

Disponibilă: Librăria Online Librex

Goodreads

„La un moment dat – mai ţii minte? – mi-ai spus să mă mişc puţin, ca să fiu în lumina lunii. „Îţi face pielea să strălucească”, ai spus. Şi aşa m-am simţit. Strălucitoare. Pentru că te uitai tu la mine, împreună cu luna.”

---

 

Surprize, surprize. Am aflat de Zi după zi de David Levithan tot de pe booktube! Şi laudele nu se mai opreau din fluxul lor abundent încât am ştiut că a venit timpul să o citesc cu orice preţ!

Un adolescent care-si spune, simplu, A, se trezeste in fiecare dimineata intr-un alt trup, traind o alta viata. Niciodata nu e prevenit in legatura cu locul unde se va afla sau persoana in trupul careia va fi. A s-a impacat cu situatia lui si chiar si-a stabilit cateva reguli „de supravietuire“: Niciodata sa nu se ataseze prea tare. Sa evite sa fie remarcat. Sa nu se implice. Totul pana intr-o zi cand se trezeste in corpul lui Justin si o cunoaste pe iubita acestuia, Rhiannon. Regulile sale stricte nu se mai aplica. Pentru ca, in sfarsit, a gasit pe cineva alaturi de care vrea sa ramana pentru totdeauna, zi dupa zi.

La început mi-a fost puţin incomod faptul că nu m-aş fi putut ataşa de nimeni. Adică era pentru mine o treabă grea, care am acelaşi corp în fiecare zi, măcar să percep că totul este trecător. Dar în ciuda acestor inconveniente, personajul principal (dacă-mi pot permite să-l numesc aşa, deşi cred că pot) a avut curajul chiar să se îndrăgostească.

În primul şi-n primul rând, m-a făcut să arunc o privire asupra priorităţilor mele în viaţă. Cunoscând atâtea vieţi diferite, dar totuşi găsind o mică frântură din mine în fiecare poveste m-a făcut să mă dau un pas înapoi şi să mă uit la propria mea existenţă, realizând astfel cât de conştient îmi arunc viaţa la gunoi.

Zilele mele sunt aproximativ identice, cu mici schimbări de genul astăzi dau cu aspiratorul şi mâine bag rufe la spălat. Nu călătoresc înafara cărţilor, nu fac nimic spontan, nu înot, nu ţip, nu dansez. Dar ce fac? Oh, exist. Dar nu prea.

Bănuiesc că niciodată nu poţi şti cu adevărat cine eşti tu. Cu un corp sau cu mii de alte corpuri. Cine eşti tu în interior? Sub scoarţa care te protejează. Sub tu-ul pe care-l ştiu prietenii tăi, cel pe care-l ştie familia ta sau cel pe care-l ştie animalul tău de companie. Tu, ca fiinţă, cine eşti? Cred că nici tu nu şti ,de fapt. E în regulă, nici eu nu ştiu. Dar asta nu înseamnă că nu-mi doresc să aflu.

„E greu atunci când eşti într-un singur corp să-ţi dai seama cum e de fapt viaţa. Eşti foarte ancorat în cine eşti. Dar când în fiecare zi eşti altcineva… intri mai mult în contact cu universul. Vezi că cireşele au gust diferit pentru oameni diferiţi.”

M-a intrigat acest element al misterului. Nu ai avea niciodată cum să ştii în corpul cui îşi va face veacul pentru o zi personajul, unde va merge mâine, pe cine va întâlni sau ce viaţă va schimba. Totul se rezumă la prezent, la astăzi, la aici şi la acum.

„Asta e problema când te afli în fiecare zi în alt corp- povestea există, dar nu e vizibilă. Trebuie să fie diferită de ultima dată, pentru că eu sunt diferit.”

Finalul a fost superb. Am plâns ca o fraieră, dar dacă mă întrebi de ce, nu am un răspuns. Niciodată nu mi-a lăsat o carte sentimente atât de confuze. Deoarece a fost pe jumătate tristă şi pe jumătate fericită, nu aş şti pentru ce am plâns mai tare. Nu vreau să dau prea multe detalii, dar m-a dat peste cap!

Toate ca toate, conceptul acesta este magnific! Îţi deschide ochii larg şi te face să îţi dai seama câte oportunităţi ratezi în viaţă doar pentru că eşti constant în acelaşi loc. Chiar nu ştiu dacă există vreo continuare, trebuie să certecetz treaba asta.  Până atunci, o recomand oricui crede că viaţa sa nu este suficientă.

---

 

„E  ca şi cum atunci când iubeşti pe cineva, acel cineva devine raţiunea ta de a fi. Şi poate că e invers, poate fiindcă am nevoie de o raţiune de a fi m-am îndrăgostit de ea. Dar nu cred că e asta. Cred că aş fi mers înainte, orb latoate, dacă nu s-ar fi întâmplat să o întâlnesc.”

Rămâi zâmbitor!

 

 

Black Friday continuă pe Librex.ro

Ca orice iubitor de cărţi, caut şi eu cât mai multe oferte convenabile pentru a cumpăra cât mai multe volume la preţul cel mai mic posibil. Pentru asta, m-am uitat pe site-ul Librăriei Online Librex şi am găsit foarte multe oferte care sunt valabile până vinerea viitoare! Timp este suficient, oferte generoase şi că tot vin sărbătorile, mai golim şi buzunarele, fie că ne cumpărăm cadouri pentru noi, fie pentru cei dragi.

Eu am ales câteva oferte care mă tentează personal, iar tu poţi alege tot ce vrei tu intrând pe Librex.ro .

 

Pachet Crossfire de Silvia Day la doar 79,90 LEI.

Jocul lui Ender de Orson Scott Card la doar 13,95 LEI.

Orson Scott Card prezinta cum Pamantul este atacat din nou. Gandacii extraterestri se incordeaza pentru o ultima lovitura.

Supravietuirea rasei umane atarna de descoperirea unui geniu militar care ii poate invinge o data pentru totdeauna. Dar cine este el?

Ender Wiggin. Geniu. Neindurator. Viclean. Un maestru in strategie si tactica. Si un copil in acelasi timp.

Copilaria lui Ender se termina atunci cand, recrutat de guvern pentru a fi antrenat in armata, ajunge in noua sa casa: Scoala de Lupta.

Chiar si intre recruti de elita, Ender se arata a fi un geniu intre genii.

Reuseste in orice simulare de razboi. Dar oare toata presiunea si singuratatea vor ajunge sa il infranga inainte de batalia finala?

Cum va reactiona el in conditii reale de razboi? In cele din urma, Scoala de Lupta nu-i decat un joc. Nu-i asa?

O zi de David Nicholls, pentru care am şi recenzia aici pe blog, este valabilă la doar 15,90 LEI.

„Cea mai impresionanta poveste de dragoste.”

People

Emma si Dexter traiesc o noapte de dragoste imediat dupa terminarea facultatii, urmand ca a doua zi fiecare sa porneasca pe propriul drum. Intre fata nesigura pe propriile calitati, dar care viseaza sa schimbe lumea, si tanarul playboy provenit dintr-o familie instarita, vanitos si fermecator se infiripa astfel o prietenie de doua decenii, descrisa prin intermediul unor franturi de viata petrecute in aceeasi zi de 15 iulie.

Undeva pe parcursul acestei calatorii indelungate, in care sperantele se impletesc cu oportunitatile ratate, zambetele cu lacrimile, certurile cu impacarile, Emma si Dexter isi dau seama ca tot ce cautasera intreaga viata se aflase chiar inaintea lor inca de la inceput.

Şi asta nu e tot, intră şi tu pe Librex.ro şi fii la curent cu promoţiile!

Rămâi zâmbitor,

Recenzie Ghici cine moare primul de M.J.Arlidge

Titlu: Ghici cine moare primul

Seria: Helen Grace

Autor: M.J.Arlidge

Editura: Trei

Număr de pagini: 408

Anul apariţiei: 2015

Disponibilă: Librăria Online Librex

Goodreads

„E nostim, dar odată ce ţi-ai pus în cap să faci ceva rău, te simţi de-ndată mai bine. Te ia ameţeala, eşti euforic şi liber. Nu ştie nimeni ce pui la cale. Nimeni nu te poate opri. E micul tău secret murdar.”

---

Mărturisesc că nu am fost chiar atât de interesată de Ghici cine moare primul de M.J.Arlidge, dar după ce am citit „Fata din tren” de Paula Hawkins (click pe titlu pentru recenzie) încă aveam chef de ceva thrillere poliţiste şi romanul acesta părea o opţiune viabilă. Când am văzut şi rating-urile de pe Goodreads mi-am zis că, în definitiv, de ce nu?

Unul trăieşte, celălalt moare. E singura soluţie.

Doi ostatici. Un singur glonţ. Doar unul va supravieţui. Sunt suflete-pereche. Vor să-şi petreacă restul vieţii împreună. Însă când se trezesc singuri şi dezorientaţi într-un subsol părăsit, groaza îi copleşeşte.

Nu au la dispoziţie decât o armă încărcată cu un singur glonţ şi însoţită de următorul mesaj: „Când unul dintre voi îl va ucide pe celălalt, supravieţuitorul va fi liber“.

Cine a putut concepe un astfel de scenariu sinistru, în care victimele înseşi comit crima?

Torturaţi de spaimă, disperare, sete şi inaniţie, pentru ostatici nu există decât o singura cale de a pune capăt acestui supliciu: unul dintre ei trebuie să moară.

De asemenea, judecând după titlu, am ales să intru în poveste complet oarbă (nu ar fi pentru prima data, nu?) şi am realizat acum, citind descrierea, că am făcut bine să nu ştiu.

M-a intrigat faptul că a fost atât de bine scrisă încât nu ţi-ai fi putut da seama niciodată cine este „răpitoarea/criminala”. Am avut atât de multe bănuieli, chiar am fost sigură 85% la un moment dat că ştiam cine este şi că nu mai pot fi surprinsă în nici un fel când va fi dezvăluită, dar dacă m-aş fi putut înşela mai mult decât atât, probabil că aş fi făcut-o.

Capitolele sunt structurate în aşa manieră încât te lasă dorind mai mult şi mai mult şi tot mai mult. Şti şi tu genul acela de carte „un singur capitol şi mă culc” şi până la urmă citeşti tot romanul într-o noapte şi nu realizezi de ce te dor ochii şi de ce arată ceasul 5 dimineaţa.

Tocmai de aceea am ales să îi acord un rating generos, deşi cinci stele probabil că sunt infime pe lângă potenţialul de care se bucură acţiunea din „Ghici cine moare primul„.

Este un roman bogat care are foarte multe de oferit. Pe mine m-a surprins într-un mod plăcut mai ales că deznodământul mi-ar fi fost extrem de greu de anticipat, iar dacă îmi eşti cititor de mult timp şti deja că asta mi se întâmplă foarte rar.

În concluzie, recomand oricărui pasionat de un thriller poliţist bun să ridice Ghici cine moare primul de M.J.Arlidge şi spun pe propria mea răspundere că nu o să dezamăgească nici cât negru sub unghie. Mai ales dacă eşti fan Agatha Christie, dar cauţi nişte scene ceva mai sobre, mai sângeroase şi în majoritatea cazurilor, scandalos de bine scrise, ştii ce ai de făcut!

---

„Crima reprezintă cel mai groaznic gen de caz, mai rău şi decât sinuciderea- care cel puţin posedă o dimensiune tragică, în zădărnicia şi disperarea ei absolută.”

Rămâi zâmbitor!

Recenzie Regatul furtunilor de Leigh Bardugo

Titlu: Triologia Grisha, vol II, Regatul furtunilor

Autor: Leigh Bardugo

Editura: Trei

Anul apariţiei:2014

Număr de pagini: 432

Disponibilă: Librăria Online Librex

Goodreads

„Slăbiciunea e o mască. Poart-o oricând vrei ca lumea să ştie că eşti şi tu om, dar niciodată când simţi că eşti slabă.”

---

Cu ceva timp în urmă am citit Regatul umbrelor de Leigh Bardugo (click pe titlu pentru recenzie) şi mi-am zis „Distopie mai frumoasă ca aceasta nu mi-a fost dat să citesc!” şi cu gândul în minte că trebuie să termin seria am făcut tot posibilul să o citesc şi iată că Librăria Online Librex mi-a sărit în ajutor şi curând voi posta şi recenzia ultimului volum. Până atunci, să vă povestesc despre cel de-al doilea.

„Întunecatul“, conducătorul Grishei, a supravieţuit bătăliei din Falia Umbrei şi reapare cu o putere înzecită şi un plan diabolic. Cu ajutorul lui Sturmhond, un corsar faimos, Alina Starkov se întoarce în ţara pe care a părăsit-o, hotărâtă să lupte cu forţele ce ameninţă Ravka. Dar pe măsură ce puterea ei creşte, se vede prinsă tot mai mult în jocul de magie interzisă al Întunecatului, ce o îndepărtează de Mal. Alina trebuie să aleagă între ţara ei, puterea pe care o are şi dragostea pentru Mal, altfel riscă să piardă totul în faţa asaltului iminent.

Ce părere am eu despre Regatul furtunilor de Leigh Bardugo, te întrebi? Ei bine, după cum sugerează şi rating-ul de pe Goodreads, cinci steluţe pentru un volum care merita 10/5.

Sinceră să fiu, chiar nu mă aşteptam să fie atât de bun căci de obicei seriile, sau în cazul de faţă triologiile, tind să-şi piardă farmecul pe parcurs. Tocmai de aceea nu prea citesc aşa de multe serii fantastice sau distopice decât dacă aud laude în sus şi-n jos până când mă conving că merită.

Dar am rămas plăcut surprinsă când am văzut că volumul doi al seriei nu este cu nimic mai prejos decât primul. În momentul de faţă consider această triologie mult mai bună decât Divergent şi este în topul preferinţelor mele!

Cam totul îmi aminteşte într-o oarcare măsură de vecinii noştri ruşi de peste hotare, denumirile anumitor obiecte şi băuturi, satelor, oamenilor. Totul are un aer atât distopic cât şi extrem de rusesc! Nu ştiu cum să mă exprim doar că-mi dă acel sentiment că totul s-ar petrece atât de aproape de mine, atât de cunoscut şi totuşi atât de misterios, familiar dar şi bizar. Cred că trebuie să citeşti ca să-ţi dai seama de ceea ce zic, chiar dacă sună puţin nebuneşte.

Adevărul este că îmi place atât de mult încât cred că o să mă apuc să o mai citesc o dată după ce termin şi cel de-al treilea volum, deja mă apucă groaza când mă gândesc că trebuie să ies din această lume atât de curând! Probabil voi mai amâna puţin volumul trei, doar aşa ca să am de ce să mă agăţ!

Trecând peste planurile mele de lectură avansate şi reîntorcându-mă la Regatul furtunilor vreau să spun că merită citită pe deplin! Ştiu că am avut câteva eşecuri literare şi am avut şi un mare reading slump, dar dacă romanul acesta nu m-ar fi scos, nu ştiu ce aş fi putut face! Nu mai simţeam nevoia să mai citesc nimic şi după câteva pagini eram prinsă şi inima mea atârna de un fir de aţă, la fel cum face de fiecare dată când citesc nişte pagini al dracului de bune!

---

„Ce rană nu putea fi vindecată de puterea Grisha? Una făcută de o creatură care nu ar fi trebuit să existe niciodată.”

Rămâi zâmbitor!

Recenzie „Fata din tren” de Paula Hawkins

Titlu: Fata din tren

Autor: Paula Hawkins

Editura:Trei

Anul apariţiei: 2015

Număr de pagini: 408

Disponibilă: Librăria Online Librex

Goodreads

„Mă gândesc la grămada de haine de pe marginea căii ferate şi mi se pune un nod în gât. Viaţa nu e un paragraf şi moartea nu e ceva între paranteze.”

---

În principal, am văzut pe booktube că a fost comparată cu „Fata dispărută” de Gillian Flynn (click pe titlu pentru recenzie) şi pot spune, cu mâna pe inimă, că este de o mie de ori mai bună de atât.

Rachel merge in fiecare dimineata cu acelasi tren. Stie ca va astepta la acelasi semnal defect, timp in care va urmari ritualul de dimineata al unui cuplu ce locuieste intr-o casa de langa calea ferata.

I-a botezat „Jess si Jason“ si viata lor i se pare perfecta.

Pana cand intr-o zi vede ceva ce o socheaza. Totul se schimba si Rachel are sansa de a lua parte la vietile pe care le-a observat doar de pe margine.

Din nou nu am citit deloc descrierea de pe spatele coperţii, mare şoc, ştiu.

Trecând peste acest aspect, Fata din tren a urcat rapid în topul celor mai bune cărţi citite în acest an (wow, se pare că voi avea cam prea multe cărţi până la sfârştiul anului). O ador!

Deci, practic, este vorba despre toate aceste răsturnări de situaţie care m-au entuziasmat la culme şi despre toate momentele astea în care am închis cartea şi mi-am zis „stai o secundă, ce tocmai s-a întâmplat??” şi este vorba despre cum singura persoană pe care cu siguranţă că nu am bănuit-o s-a dovedit a fi criminalul şi cum, O Doamne, îmi vine să-mi dau pumni în cap pentru că nu mi-am dat seama!

Şi cât de tare mi-a plăcut beţia şi cât de mult ador cărţile care mă lasă în ceaţă până la finalul finalurilor şi cât de tare mi-a plăcut totul, mai ales personajele şi cum am bănuit aproape pe toată lumea şi cum m-am îndoit de mine la un moment dat şi cum nu am fost în stare să anticipez finalul, din nou!

Aşa că, dacă nu ai pus mâna pe cartea asta, ar fi bine să te grăbeşti! Este mult mai mult decât îţi poţi imagina, atârnă de mult mai multe fire decât ai putea vreodată să vezi şi o să se joace cu mintea ta ca nimeni alta!

Aşa că dacă-ţi plac misterele de genul Agatha Christie şi dacă îţi place să-ţi fie torturat creierul şi să nu mai şti în cine să mai ai încredere, go read it! I mean it. Alte cuvinte nu maia m pentru că am fost cu totul dată pe spate!

---

„După toate prin câte a trecut, merită să fie fericit. Nu voi fi niciodată invidioasă pe fericirea lui, doar că mi-am dorit să fi fost fericit cu mine.”

Rămâi zâmbitor,