Recenzie Concert în memoria unui înger de Eric Emmanuel-Schmitt

concert-in-memoria-unui-inger-001b

Titlu: Concert în memoria unui înger

Autor: Eric-Emmanuel Schmitt

Anul apariţiei: 2012

Editura: Humanitas

Număr de pagini: 216

Disponibilă: Librăria Online Librex

5stars

Goodreads

„Fără voia lui, făcuse mai mult rău decât să ucidă un inocent, ucisese inocenţa.”


 

Prin vară, dacă nu mă înşel, am citit prima oară o carte semnată de acest autor şi anume Oscar şi Tanti Roz de Eric-Emmanuel Schmitt, care dacă veţi citi recenzia veţi vedea că m-a făcut sî plâng până la epuizare. Dar asta este o altă poveste ce-am spus-o deja.

Într-un catun idilic din Franta, o respectabila doamna in varsta pe care justitia a exonerat-o de orice vina este pe punctul de a-si marturisi vina. In mijlocul oceanului, un marinar taciturn afla ca si-a pierdut o fiica. Telegrama cea cruda nu ii spune insa care din cele patru. Oare inima de tata ii va sopti ceva? Destinele a doi tineri muzicieni sunt frante de o crima. Insa cine este mai vinovat: cel care a cedat o clipa, sau cel care a raspandit in jurul lui ura ani de zile? Se va folosi prima doamna a Frantei de un secret abominabil pentru a se razbuna pe cel care nu o mai iubeste? Fiecare dintre protagonistii celor patru nuvele ajunge, intr-o situatie-limita, sa-si cunoasca fata cea mai intunecata. Insa nu toti asculta de impulsurile inavuabile pe care le naste egoismul pur. Pentru unii, atata vreme cat nu sunt imuni la remuscari, mantuirea este posibila. Pentru altii, desi se afla la un pas de ea, nu. Schmitt sondeaza profund si dezinvolt in acelasi timp adancimile constiintei omenesti si surprinde clipele fulgurante cand morala invinge sau este invinsa, iar omul devine fie inger, fie diavol.

Aşa cum te-am obişnuit deja de ceva timp, drag cititor, am intrat în cartea aceasta complet oarbă, fără ca măcar să fi citit descrierea de pe spate (ulterior am citit-o şi tare vagă îi). Habar n-aveam eu că nu e o singură poveste, ci o colecţie de 4 povestioare şi un jurnal de scriitură al autorului.

Mă aşteptam să-mi placă mult, mai ales după ce am citit Oscar şi Tanti Roz şi am rămas plăcut surprinsă, dar să îl ado aşa de tare nu mi-ar fi trecut vreodată prin minte! Ce să mai zic când nu mi-au mai rămas cuvinte? Mi-a trebuit o săptămână întreagă doar ca să-mi adun gândurile şi să îmi revin psihic după Concert în memoria unui înger de Eric-Emmanuel Schmitt, aşa puternic impact a avut asupra mea!

„Ai devenit opusul a ceea ce erai. Am cunoscut un înger şi am creat un demon.”

Poate a fost de vină şi faptul că lectura s-a suprapus pe o perioadă puţin mai urâtă a vieţii mele, ca să zic aşa, ir majoritatea sentimentelor personajelor s-au pliat oarecum pe ceea c simţeam eu la momentul respectiv. Ca atunci când spui că numai când eşti trist înţelegi versurile unui cântec. (see what I did there?)

Într-o oarecare măsură m-a indus într-un reading slump amplu, dar nu genul în care îţi pare rău că ai intrat şi nu mai ai cle de întoarcere. Genul acela care te face să reflectezi, să-ţi pui întrebări, să înhizi cartea şi să te întrebi dacă tu ai fi acţionat diferit şi să realizezi că probabil n-ai fi făcut-o. Atuni când îţi dai seama că singur-singurel cu propriile tale mânuţe ai creat toată drama c este acum viaţa ta şi că doar prin aceeaşi modalitate poţi ieşi la suprafaţă. Soarele e tot acolo, chiar dacă momentan nu poţi vedea decât norii.

„- N-am să fac nici o scenă. Nu sunt geloasă.

– Aaa, bine.

– Deloc. Sunt calmă ca un lac. E chiar bizar… ciudat… Poate că bunul-simţ popular are dreptate când spune că gelozia e o dovadă de iubire.”

Însumând toate acestea, iubesc sincer povestirile lui Eric-Emmanuel Schmitt şi mai ales, iubesc ceea ce simt atunci ând le citesc. Cred că oricine în această viaţă trebuie să citească măcar o operă a acestui autor şi va fi prins pe veci. Noul meu scop în viaţă este să le colecţionez pe toate!


 

„Nu, vechile păpuşi nu trebuie reanimate, trebuie să le laşi să se umple de praf, să se  degradeze, să se acopere de uitare şi să părăsească discret amintirea celor vii.”

Rămâi zâmbitor!

1343881

Anunțuri

Recenzie Incă o zi de David Levithan

12650948_959976140751825_5949325243392852819_n

¤Disclaimer: Cartea este perechea volumului Zi după zi de David Levithan, dar poate fi citită independent.

Titlu: Încă o zi

Autor: David Levithan

Editura: Trei

Număr de pagini: 336

Anul apariţiei: Ianuarie 2016

Disponibilă: Librăria Online Librex

5stars

Goodreads

„Toată ziua de azi pe care o avem şi toate zilele de mâine care s-ar putea să nu mai fie. Îl sărut ca să-i spun că-s aici. Ca să-i spun că e aici. Îl sărut ca să ne conectăm, să ne contopim, să ne înălţăm.”


 

Am citit mai întâi Zi după zi de David Levithan  şi eram extrem de confuză deoarece nu ştiam nimic despre volumul doi, decât că văzusem ceva în treacăt pe Goodreads şi am crezut că Încă o zi de David Levithan e fix continuarea şi am avut un şoc când mi-am dat seama că este doar perspectiva lui Rihannon.

Pentru Rhiannon fiecare zi este la fel. S-a resemnat cu viața ei, convinsă fiind că îl merită pe Justin, iubitul ei distant și temperamental. Până într-o dimineață când totul se schimbă. Pentru prima dată, Justin pare să o vadă cu adevărat, să fie împreună cu ea – și petrec o zi perfectă – o zi pe care Justin nu și-o mai amintește în dimineața următoare. Tristă și confuză, Rhiannon pune totul la îndoială. Pe neașteptate, un străin îi spune că acel Justin cu care a petrecut o zi perfectă și care a făcut-o să se simtă specială… nu e deloc Justin.

Primele, să zic, 100 de pagini sau p-acolo m-au cam plictisit, ştiam deja tot ce s-a întâmplat cu acţiunea încă proaspătă în mintea mea şi aveam impresia că văd acelaşi film derulându-se în alt cadru. Credeam că aşa va fi întreaga carte, dar bineînţeles că nu mă puteam înşela mai mult de-atât.

„Vreau să mă păzesc, dar am inima slabă. Prefer să pierd jocul decât să-l joc. Prefer să fiu rănită decât să fiu rea.”

Mi-a plăcut mai ales deoarece în ciuda faptului că acelaşi autor a scris ambele cărţi, personajele nu se aseamănă deloc. Diferenţele sunt uşor de observat şi sunt multe, până şi în felul de vorbi, gândi, acţiona. Iubesc asta! Diversitate pură. Plus cu minus se atrag şi restul.

„Ţin minte că îmi ziceam că, dacă lui nu i se părea că are o familie, voi fi eu familia lui. Dacă nu se simţea acasă, voi face spaţiul nostru, împreună, o casă. Credeam că iubirea poate face aşa ceva. Credeam că la asta serveşte iubirea.”

În plus, în prima carte a fost doar viaţa lui A, au fost anumite zile în care nu se întâlnea sau nu vorbea deloc cu Rihannon şi acum am aflat ce făcea Rihannon în acest timp. Mai ales la ce se gândea şi cum reacţiona. Ce dileme avea şi cum se confrunta ea cu problema identităţii lui A.

„- O să-ţi demonstrez, îmi spune. O să-ţi arăt ce înseamnă cu adevărat.

-Ce?

-Iubirea.”

Toate ca toate, mi-a plăcut parcă ceva mai mult decât prima carte deoarece m-am putut pune mai uşor în pielea lui Rihannon. Neconfruntându-mă cu situaţia lui A, n-am ştiut niciodată cum se simte să ai alt corp şi altă viaţă în fiecare zi, dar Rihannon trăind la fel ca mine, m-am putut adapta mai uşor. Recomand cu drag şi căldură! Asemenea romane nu trebuiesc ratate, pentru mine, mereu un must-read!


 

„După aia m-am prins că iubirea ar face pe oricine să fie frumos pentru mine dacă îl iubeam suficient. Vreau să cred în asta. Vreau să cred că poţi iubi cu atâta putere pe cineva încâtsă nu mai conteze toate astea. Dar dacă totuşi contează?”

Rămâi zâmbitor!

1343881

Recenzie”Toate sfârşiturile sunt la fel” de Andrei Cioată

12744325_940650929351013_6198778473290218486_n.jpg

Titlu: Toate sfârşiturile sunt la fel

Autor: Andrei Cioată

Editura: Celestium

Număr de pagini: 168

Anul apariţiei: 2015

Disponibilă: Librăria Online Librex

5stars

Goodreads

„Totuşi, încerc să ţes totul în mintea mea precum o pânză, dar parcă toate firele sunt împrăştiate în colţuri ascunse ale minţii mele în care, chiar nici eu măcar, nu am acces.”


 

Mai are rost să spun cât sunt de încântată că am reuşit şi eu să-mi fac timp să citesc „Toate sfârşiturile sunt la fel” de Andrei Cioată? Mă tot chinuiam de o lună să mai ţin şi eu o carte în mână că tare greu mai e să fii aXII-a.

Viata ne invata cum sa o traim si ce sa experimentam. Alegerile insa se fac intotdeauna de catre noi. Atat cu sufletul, cu mintea, cateodata cu trupul. Dragostea! Ce isi doreste Andrei? Sa experimenteze cat mai mult. Sa locuiasca cu parintii sai si sa aiba o viata normala, de familie. Vrea o mama model. Vrea sa straluceasca in cariera editoriala si sa lase in urma lui o carte. Dragostea il duce insa pe cai nesperate. Intr-o calatorie a propriei lui fiinte. Il intalneste pe B. si toate sperantele lui prind aripi. Iar Irina, il face sa simta cea mai frumoasa poveste de dragoste. Intre cei doi vor fi mereu parintii lui, mama si tatal. Cu toate astea viata ii spulbera toate dorintele, lasandu-l cu o carte autobiografica „Toate sfarsiturile sunt la fel”. Privind in viata lui Andrei, vei descoperi si o parte din tine. O parte care cauta mereu raspunsuri la intrebari. Aceea parte care doreste sa se cunoasca si sa experimenteze. Andrei exista in fiecare dintre noi. Trebuie doar sa-l cautam in adancul nostru.

În primul şi-n primul rând vreau să subliniez că ador cum sunt construite poveştile de iubire! Nu cred că am întânit până acum sentimente aşa sincere transpuse atât de bine în cuvinte, propoziţii, fraze. Andrei are acest talent inedit de a mima realitate şi a te face să simţi ce scrie el, să simţi cu adevărat.

„Acel sărut divin ne-a contopit, acel sărut, poartă a cerului terestru, acel sărut care ne-a împletit într-o singură fiinţă, care ne-a dat speranţă, care ne-a promis totul.”

De asemenea, pe câtă bucurie , pe atâta tristeţe. Exact ca viaţa oricărei fiinţe umane obişnuite, o zi bună, mai multe proaste. M-a intrigat limbajul pe care îl foloseşte Andrei. Nu l-aş numi neapărat poetic, dar are ceva ce face cuvintele să devină artă şi să rămână artă pentru mult timp de-aici înainte.

„Iubesc visul pe care l-am trăit alături de tine, însă aş vrea să uit momentul în care, nefiinţă devenind, m-am trezit din acest vis prelungit.

Dacă dorul ar fi un vers, eu aş fi o întreagă simfonie de lacrimi.”

N-am să mint în legătură cu firul narativ, nu este chiar conturat, dar din punctul meu de vedere, asta face romanul să fie special. Nu cred că mi-ar fi plăcut dacă ar fi avut un drum clar, ador să gândesc, să-mi dau seama ce se întâmplă, ce e real şi ce nu, să trec evenimentele prin filtru, să aleg versiunea cea mai potrivită pentru mine. Şi Andrei mi-a dat această şansă, de aici şi dragostea mea infinită pentru romanul său!

De asemenea, viziunea sa despre lume este cu totul atipică şi m-a atras la primele rânduri. Pur şi simplu, se vede negru pe alb că Andrei nu a fost făcut pentru altceva decât pentru a scrie, de parcă ar rupe bucăţi din el şi le-ar pune pe hârtie pentru cp doar aşa poate opri tremurul inimii.

„Număr lacrimile care-mi curg în caravanele de stele care, cîntînd, trec deasupra cerului.Învăţaţii le numesc constelaţii, dar eu cred că sunt ochii oamenilor care nu dorm, care icnesc de durere.”

Însumând toate acestea, sunt fascinată de scrierile lui Andrei, iubesc romanul său în aşa fel încât simt că dacă ar fi să vorbesc, cuvintele ar fi de prisos. Îmi plac naraţiunile mai ciudate, cele ce nu au un fir narativ definit, cele ce mă lasă să gândesc următoarea mişcare, cele ce-mi dau puterea, ca cititor, să-mi aleg propriul drum. Şi Andrei a ştiut exact cum să îndeplinească toate condiţiile!


 

„Şi,totuşi mă gândesc, oricât de banal ar putea fi: adesea poate nu iubim un bărbat, o femeie, nu iubim buze şi atingeri de piele, ci anume iubirea.

Iubim iubirea.”

Rămâi zâmbitor!

1343881

Recenzie De vorbă cu Emma de Vitali Cipileaga

12495224_924139994335440_617963755965408039_n

Titlu: De vorbă cu Emma

Autor: Vitali Cipileaga

Anul apariţiei: 2015

Editura: Bestseller

Număr de pagini: 192

Disponibilă: Librăria Online Librex

5stars

Goodreads

„O iubeşti şi înţelegi că… cum altfel, dacă nu cu ea? Doar ea.”


 

Sinceră să fiu, habar nu aveam până acum o săptămână sau două că „De vorbă cu Emma” de Vitali Cipileaga chiar există, mai ales în format fizic. Văzusem eu ceva citate pe Tumblr, dar nu ştiam de unde provin, însă dădeam reblog căci îmi plăceau. Apoi am văzut pe pagina de Facebook a Librăriei Online Librex un citat ce-l întâlnisem pe Tumblr de câteva ori şi mi-am zis că trebuie să am cartea. Acum. Chiar acum.

Cine am fi noi fără dragoste? Cum ar fi dragostea fără noi? Într-o lume a iubirii și a poveștilor de viață, Emma, femeia rebelă și inocentă în același timp, caută răspunsuri la propriile întrebări. O ajută să le găsească Greg, bărbatul creator și omul ei de încredere, alături de care trăiește bucurii și dezamăgiri, redate în dialoguri și reflecții. Lângă el, ea e caldă ca o ploaie de vară sau rece ca un sloi de gheață. Conflictul pe muchie generează trăirile femeii – ale Emmei, și, implicit, ipostazele în care ea ripostează sau încheie armistiții. Cu siguranță însă, nu există o altă cale de mijloc decât dragostea.

– Mă iubești?

– Mai mult decât vreodată.

– Și totuși pleci?

– Da! Pentru că mă lași să fac asta…

Emmei îi este teamă de singurătate. Ea vrea să râdă cu el din același motiv. Ea ține minte săruturile pe care nu i le-a dat. Ea vrea să fie fericită în patul lui. Ea știe că cele mai bune vinuri se beau în doi. Ea caută să construiască poduri peste neînțelegerile din trecut. Ea vrea să meargă desculț pe malul mării. Sunt momente când revine la acea îmbrățișare din trecut, la plimbările nocturne, la momentele în care a râs și la cele în care a suferit. Și momente în care își poartă gândul undeva departe sau se bucură fericită de prezent. Iubindu-l pe Greg sau trăindu-și emoțiile. Ea caută un loc sfințit de dragoste. Ea se întoarce mereu la el.

M-a făcut foarte tare să-mi amintesc de cărţile Anei Mănescu. A fost extrem de revigorant pentru mine să retrăiesc acel amalgam de sentimente pe care doar un scriitor bun ţi-l poate transmite.

Mai presus de toate, mi-a fost dor să simt că trăiesc o carte. Să pot să zic „băi, asta e filosofia mea de viaţă, cum m-o fi nimerit?” şi chiar mai mult decât atât, m-a făcut să înţeleg că dragostea fără certuri ar fi plictisitoare.

„-Aşa şi nu am devenit femeia pe care o visai. Dar am devenit femeia pe care ţi-o vei aminti mereu.”

Pentru ca doi oameni să ajungă să fie fericiţi până la final, cu toţi copiii şi nepoţii şi strănepoţii şi restul neamului cel mare, trebuie mai întâi să lupte. Nu ai cum să găseşti un om şi să zici „asta e, îmi petrec restul vieţii cu x” şi apoi la prima greutate să fugi mâncând pământul.

„De vorbă cu Emma” de Vitali Cipileaga nu prea te învaţă cum să treci peste conflicte sau să le viţi, ar fi inuman şi imposibil să nu existe diferenţe de opinii, ci îţi arată că poţi să treci peste dacă într-adevăr îţi pasă.

La orice suiş există coborâş, firesc, nu-i aşa? Ei bine, important este cum gestionezi tu situaţia. Tocmai de aceea, cartea asta are cele mai bune sfaturi de la Biblie încoace.

„Ea ştie că el îi va spune că totul va fi bine, iar el înţelege că fără ea ar fi un nimeni. Toate celelalte sunt doar mărunţişuri spulberate de vânt.”

Abia a început anul 2016 şi eu deja o declar cartea mea favorită pe anul ăsta. De ce? Pentru că este chiar atât de bună.

Mai are rost să zic că am citit-o în două ore, imediat cum am venit de la poştă? Probabil că nu. Cine mă cunoaşte, ştie că aşa am făcut.

Nu am cuvinte să fac propoziţii şi să spun tot ce am pe uflet, căci m-a lăsat fără silabe. Oare am nevoie de ele? De cuvinte? De silabe? De fraze? Probabil că nu. Despre cartea asta nu prea poţi vorbi. În schimb, poţi simţi. Tare şi apăsat unde doare cel mai rău. Exact acolo, fix ăn inimă.

Şi de ce? Pentru că te atinge mai tare decât orice emoţie avută până acum. Pentru că vorbeşte deschis despre realitatea noastră de a fi, despre cât de umani suntem când ne pierdem cu firea şi despre cât de tare regretăm apoi. Despre cum ne despărţim numai ca să ne împăcăm şi despre cum plecăm ca să avem unde ne întoarce.

Oamenii sunt fiinţe complexe, nu îi vei înţelege niciodată. Şi poate nu avem nevoie să fim înţeleşi pe deplin, poate avem nevoie doar să ne dăruim cuiva care ne va completa. Cineva care ar putea fi acolo atunci când îţi este cel mai greu. Îţi imaginezi asta? Cineva care vine şi nu mai pleacă niciodată. Aproape că pare un vis, dar nu este imposibil de atins.

Toate ca toate, nici o carte ca aceasta. O recomand oricui, indiferent de vărstă, credinţă sau sexualitate. Pentru că e potrivită pentru oricine e capabil să-şi deschidă porţile sufletului pentru câteva pagini, puţin mai multe cuvinte şi miliarde de sentimente inăbuşite între pagini.

„Înţeleg că fără tine n-aş fi eu, cel de acum. Înţeleg că fără mine nu ai fi tu, cea dintotdeauna. Înţeleg că fără noi nu ar fi nimic. Şi înţeleg că din marea dragoste ,aş transforma, aş crea, aş face orice pentru tine. Că tu eşti femeia pentru care vreau să trăiesc.”


 

Rămâi zâmbitor!

1343881

Zi după zi de David Levithan

12345517_910140659068707_2392554007724668156_n

Titlu:Zi după zi

Autor: David Levithan

Număr de pagini: 316

Anul apariţiei: 2014

Editura: Trei

Disponibilă: Librăria Online Librex

Five-star-feedback-on-oDesk

Goodreads

„La un moment dat – mai ţii minte? – mi-ai spus să mă mişc puţin, ca să fiu în lumina lunii. „Îţi face pielea să strălucească”, ai spus. Şi aşa m-am simţit. Strălucitoare. Pentru că te uitai tu la mine, împreună cu luna.”


 

Surprize, surprize. Am aflat de Zi după zi de David Levithan tot de pe booktube! Şi laudele nu se mai opreau din fluxul lor abundent încât am ştiut că a venit timpul să o citesc cu orice preţ!

Un adolescent care-si spune, simplu, A, se trezeste in fiecare dimineata intr-un alt trup, traind o alta viata. Niciodata nu e prevenit in legatura cu locul unde se va afla sau persoana in trupul careia va fi. A s-a impacat cu situatia lui si chiar si-a stabilit cateva reguli „de supravietuire“: Niciodata sa nu se ataseze prea tare. Sa evite sa fie remarcat. Sa nu se implice. Totul pana intr-o zi cand se trezeste in corpul lui Justin si o cunoaste pe iubita acestuia, Rhiannon. Regulile sale stricte nu se mai aplica. Pentru ca, in sfarsit, a gasit pe cineva alaturi de care vrea sa ramana pentru totdeauna, zi dupa zi.

La început mi-a fost puţin incomod faptul că nu m-aş fi putut ataşa de nimeni. Adică era pentru mine o treabă grea, care am acelaşi corp în fiecare zi, măcar să percep că totul este trecător. Dar în ciuda acestor inconveniente, personajul principal (dacă-mi pot permite să-l numesc aşa, deşi cred că pot) a avut curajul chiar să se îndrăgostească.

În primul şi-n primul rând, m-a făcut să arunc o privire asupra priorităţilor mele în viaţă. Cunoscând atâtea vieţi diferite, dar totuşi găsind o mică frântură din mine în fiecare poveste m-a făcut să mă dau un pas înapoi şi să mă uit la propria mea existenţă, realizând astfel cât de conştient îmi arunc viaţa la gunoi.

Zilele mele sunt aproximativ identice, cu mici schimbări de genul astăzi dau cu aspiratorul şi mâine bag rufe la spălat. Nu călătoresc înafara cărţilor, nu fac nimic spontan, nu înot, nu ţip, nu dansez. Dar ce fac? Oh, exist. Dar nu prea.

Bănuiesc că niciodată nu poţi şti cu adevărat cine eşti tu. Cu un corp sau cu mii de alte corpuri. Cine eşti tu în interior? Sub scoarţa care te protejează. Sub tu-ul pe care-l ştiu prietenii tăi, cel pe care-l ştie familia ta sau cel pe care-l ştie animalul tău de companie. Tu, ca fiinţă, cine eşti? Cred că nici tu nu şti ,de fapt. E în regulă, nici eu nu ştiu. Dar asta nu înseamnă că nu-mi doresc să aflu.

„E greu atunci când eşti într-un singur corp să-ţi dai seama cum e de fapt viaţa. Eşti foarte ancorat în cine eşti. Dar când în fiecare zi eşti altcineva… intri mai mult în contact cu universul. Vezi că cireşele au gust diferit pentru oameni diferiţi.”

M-a intrigat acest element al misterului. Nu ai avea niciodată cum să ştii în corpul cui îşi va face veacul pentru o zi personajul, unde va merge mâine, pe cine va întâlni sau ce viaţă va schimba. Totul se rezumă la prezent, la astăzi, la aici şi la acum.

„Asta e problema când te afli în fiecare zi în alt corp- povestea există, dar nu e vizibilă. Trebuie să fie diferită de ultima dată, pentru că eu sunt diferit.”

Finalul a fost superb. Am plâns ca o fraieră, dar dacă mă întrebi de ce, nu am un răspuns. Niciodată nu mi-a lăsat o carte sentimente atât de confuze. Deoarece a fost pe jumătate tristă şi pe jumătate fericită, nu aş şti pentru ce am plâns mai tare. Nu vreau să dau prea multe detalii, dar m-a dat peste cap!

Toate ca toate, conceptul acesta este magnific! Îţi deschide ochii larg şi te face să îţi dai seama câte oportunităţi ratezi în viaţă doar pentru că eşti constant în acelaşi loc. Chiar nu ştiu dacă există vreo continuare, trebuie să certecetz treaba asta.  Până atunci, o recomand oricui crede că viaţa sa nu este suficientă.


 

„E  ca şi cum atunci când iubeşti pe cineva, acel cineva devine raţiunea ta de a fi. Şi poate că e invers, poate fiindcă am nevoie de o raţiune de a fi m-am îndrăgostit de ea. Dar nu cred că e asta. Cred că aş fi mers înainte, orb latoate, dacă nu s-ar fi întâmplat să o întâlnesc.”

Rămâi zâmbitor!

1343881

 

 

Black Friday continuă pe Librex.ro

image

Ca orice iubitor de cărţi, caut şi eu cât mai multe oferte convenabile pentru a cumpăra cât mai multe volume la preţul cel mai mic posibil. Pentru asta, m-am uitat pe site-ul Librăriei Online Librex şi am găsit foarte multe oferte care sunt valabile până vinerea viitoare! Timp este suficient, oferte generoase şi că tot vin sărbătorile, mai golim şi buzunarele, fie că ne cumpărăm cadouri pentru noi, fie pentru cei dragi.

Eu am ales câteva oferte care mă tentează personal, iar tu poţi alege tot ce vrei tu intrând pe Librex.ro .

pachet-crossfire-atractia-revelatia-implinirea-fascinatia-2873-2.jpeg

 

Pachet Crossfire de Silvia Day la doar 79,90 LEI.

jocul-lui-ender-627-2.jpeg

Jocul lui Ender de Orson Scott Card la doar 13,95 LEI.

Orson Scott Card prezinta cum Pamantul este atacat din nou. Gandacii extraterestri se incordeaza pentru o ultima lovitura.

Supravietuirea rasei umane atarna de descoperirea unui geniu militar care ii poate invinge o data pentru totdeauna. Dar cine este el?

Ender Wiggin. Geniu. Neindurator. Viclean. Un maestru in strategie si tactica. Si un copil in acelasi timp.

Copilaria lui Ender se termina atunci cand, recrutat de guvern pentru a fi antrenat in armata, ajunge in noua sa casa: Scoala de Lupta.

Chiar si intre recruti de elita, Ender se arata a fi un geniu intre genii.

Reuseste in orice simulare de razboi. Dar oare toata presiunea si singuratatea vor ajunge sa il infranga inainte de batalia finala?

Cum va reactiona el in conditii reale de razboi? In cele din urma, Scoala de Lupta nu-i decat un joc. Nu-i asa?

o-zi-david-nicholls-756-2.jpeg

O zi de David Nicholls, pentru care am şi recenzia aici pe blog, este valabilă la doar 15,90 LEI.

„Cea mai impresionanta poveste de dragoste.”

People

Emma si Dexter traiesc o noapte de dragoste imediat dupa terminarea facultatii, urmand ca a doua zi fiecare sa porneasca pe propriul drum. Intre fata nesigura pe propriile calitati, dar care viseaza sa schimbe lumea, si tanarul playboy provenit dintr-o familie instarita, vanitos si fermecator se infiripa astfel o prietenie de doua decenii, descrisa prin intermediul unor franturi de viata petrecute in aceeasi zi de 15 iulie.

Undeva pe parcursul acestei calatorii indelungate, in care sperantele se impletesc cu oportunitatile ratate, zambetele cu lacrimile, certurile cu impacarile, Emma si Dexter isi dau seama ca tot ce cautasera intreaga viata se aflase chiar inaintea lor inca de la inceput.

Şi asta nu e tot, intră şi tu pe Librex.ro şi fii la curent cu promoţiile!

Rămâi zâmbitor,

1343881

Recenzie Ghici cine moare primul de M.J.Arlidge

12080363_881569121925861_7616905812036044208_o

Titlu: Ghici cine moare primul

Seria: Helen Grace

Autor: M.J.Arlidge

Editura: Trei

Număr de pagini: 408

Anul apariţiei: 2015

Disponibilă: Librăria Online Librex

Five-star-feedback-on-oDesk

Goodreads

„E nostim, dar odată ce ţi-ai pus în cap să faci ceva rău, te simţi de-ndată mai bine. Te ia ameţeala, eşti euforic şi liber. Nu ştie nimeni ce pui la cale. Nimeni nu te poate opri. E micul tău secret murdar.”


Mărturisesc că nu am fost chiar atât de interesată de Ghici cine moare primul de M.J.Arlidge, dar după ce am citit „Fata din tren” de Paula Hawkins (click pe titlu pentru recenzie) încă aveam chef de ceva thrillere poliţiste şi romanul acesta părea o opţiune viabilă. Când am văzut şi rating-urile de pe Goodreads mi-am zis că, în definitiv, de ce nu?

Unul trăieşte, celălalt moare. E singura soluţie.

Doi ostatici. Un singur glonţ. Doar unul va supravieţui. Sunt suflete-pereche. Vor să-şi petreacă restul vieţii împreună. Însă când se trezesc singuri şi dezorientaţi într-un subsol părăsit, groaza îi copleşeşte.

Nu au la dispoziţie decât o armă încărcată cu un singur glonţ şi însoţită de următorul mesaj: „Când unul dintre voi îl va ucide pe celălalt, supravieţuitorul va fi liber“.

Cine a putut concepe un astfel de scenariu sinistru, în care victimele înseşi comit crima?

Torturaţi de spaimă, disperare, sete şi inaniţie, pentru ostatici nu există decât o singura cale de a pune capăt acestui supliciu: unul dintre ei trebuie să moară.

De asemenea, judecând după titlu, am ales să intru în poveste complet oarbă (nu ar fi pentru prima data, nu?) şi am realizat acum, citind descrierea, că am făcut bine să nu ştiu.

M-a intrigat faptul că a fost atât de bine scrisă încât nu ţi-ai fi putut da seama niciodată cine este „răpitoarea/criminala”. Am avut atât de multe bănuieli, chiar am fost sigură 85% la un moment dat că ştiam cine este şi că nu mai pot fi surprinsă în nici un fel când va fi dezvăluită, dar dacă m-aş fi putut înşela mai mult decât atât, probabil că aş fi făcut-o.

Capitolele sunt structurate în aşa manieră încât te lasă dorind mai mult şi mai mult şi tot mai mult. Şti şi tu genul acela de carte „un singur capitol şi mă culc” şi până la urmă citeşti tot romanul într-o noapte şi nu realizezi de ce te dor ochii şi de ce arată ceasul 5 dimineaţa.

Tocmai de aceea am ales să îi acord un rating generos, deşi cinci stele probabil că sunt infime pe lângă potenţialul de care se bucură acţiunea din „Ghici cine moare primul„.

Este un roman bogat care are foarte multe de oferit. Pe mine m-a surprins într-un mod plăcut mai ales că deznodământul mi-ar fi fost extrem de greu de anticipat, iar dacă îmi eşti cititor de mult timp şti deja că asta mi se întâmplă foarte rar.

În concluzie, recomand oricărui pasionat de un thriller poliţist bun să ridice Ghici cine moare primul de M.J.Arlidge şi spun pe propria mea răspundere că nu o să dezamăgească nici cât negru sub unghie. Mai ales dacă eşti fan Agatha Christie, dar cauţi nişte scene ceva mai sobre, mai sângeroase şi în majoritatea cazurilor, scandalos de bine scrise, ştii ce ai de făcut!


„Crima reprezintă cel mai groaznic gen de caz, mai rău şi decât sinuciderea- care cel puţin posedă o dimensiune tragică, în zădărnicia şi disperarea ei absolută.”

Rămâi zâmbitor!

1343881