Categorii
Fără categorie Recenzii

Recenzie Darul lui Jonas de Lois Lowry

13082037_986510718098367_672159081_n

Titlu: Darul lui Jonas

Autor: Lois Lowry

Anul apariţiei: 2014

Editura: Art

Număr de pagini: 208

Disponibilă: Youngart

4stars

Goodreads

„Chiar dacă învăţaseră cu toţii, ani în şir, cum să se exprime corect, ce cuvinte ai fi putut folosi ca să transmiţi altcuiva experienţa strălucirii soarelui?”


Nici măcar nu ştiu de ce am ales cartea asta. Sunt impulsivă, okay? Era filmul ăsta pe HBO care se numea „Darul lui Jonas” şi părea mişto, apoi mi-am amintit că parcă există o carte de genul publicată pe undeva şi-am vrut-o. Nu am trişat, am schimbat porgramul. Dar mi-am luat ţeapă că n-am găsit filmul pe net decât în italiană.

Lumea în care trăieşte Jonas pare a fi una perfectă. Totul e sub control. Frica, suferinţa şi războiul au dispărut. Nimeni nu are de făcut vreo alegere. Fiecărei persoanei i s-a desemnat un rol în cadrul comunităţii, iar conducătorii ei iau toate deciziile, fără a face vreo greşeală. Dar destinul şi misiunea lui Jonas vor fi diferite de ale celorlalţi.

La început n-am prea înţeles eu mare lucru că era aşa complicat cu o lume distopică şi trebuia să prind detaliile pe parcurs şi să-mi dau seama cum funcţionează lucrurile şi mă tot întrebam „care dracului e darul ăsat a lui Jonas?”, dar nu-ţi spun, aşa ca să stai şi tu în suspans. Păi ce, numai eu? Nu prea cred.

A fost super tare că au tot apărut detalii noi în fiecare capitol şi am citit cartea doar în câteva ore pentru că e relativ scurtă şi chiar te ţine în priză. Şi a fost tare mişto că era la persoana a treia şi ştiam multe chestii pe care ceilalţi nu le ştiau şi m-a ţinut constant într-un raliu care mi-a tăiat respiraţia pentru că aveam o sete de cunoaştere infinită.

Şi cam cred că la fel ţi se va întâmpla şi ţie. Doamne, a fost perfectă pentru ziua ploioasă de afară şi nu m-aş mai fi săturat să mai citesc la ea! Finalul m-a lăsat cam atingând de-un fir de aţă şi, Dumnezeule, jur că vreau continuarea chiar acum! Există o continuare? Jur că u ştiu. Dar o vreau!

Nu mai ştiu ce să mai zic pentru că m-a bulversat. Mi-a arătat că nu e nici o ruşine în a fi diferit şi nu e ceva rău să vezi lucrurile altfel decât ceilalţi, câteodată viziunea lor, chiar dacă e a majorităţii este greşită şi mai bine ai avea încredere în instinctele tal pentru că sunt al naibii de bune!

Ca să mai şi concluzinez trăncăraia mea,Darul lui Jonas de Lois Lowry a fost impecabil scrisă, dar că mi-aş fi dorit să fie puţin mai lungă, poate chiar mai amplă pe ici şi colo, dar toate ca toate, a fost superb construită şi cum am spus deja, vreau mai mult! Mă hrănesc cu frazele acestui autor şi sunt o nesătulă, recunosc!


„- Ştiu că nu are importanţă ce porţi. Nu contează. Dar…

-Importantă e alegerea, nu?”

Rămâi zâmbitor!

1343881

 

Categorii
Fără categorie Recenzii

Recenzie Elias si spioana Cărturarilor de Sabaa Tahir

bookpic-elias-si-spioana-carturarilor-72877

Titlu: Elias şi spioana Cărturarilor

Autor: Sabaa Tahir

Număr de pagini: 562

Anul apariţiei: 2015

Editura: Grupul Editorial Art

Disponibilă: Youngart

5stars

Goodreads

„Sabia mi-e preot. Dansul morţii mi-e rugăciune. Lovituradegraţie mi-e iertarea păcatelor.”


 

Îmi cerscuze că de ceva timp n-am mai fostactivă pe blog, simulările, clasa a XII-a şi învăţatul îşi pun amprenta asupra mea şi mi-e teamă că aşa va arăta blogul în perioada aceasta încărcată. Oricum ar fi, voi continua să postez, doar că nu atât de des precum aş fi sperat.

Am aflat de Elias şi spioana Cărturarilor de Sabba Tahir tot de pe booktube, iar cei de la Youngart au fost suficient de amabili încât să-mi trimită o copie acum ceva timp, însă eu abia am reuşit să o citesc de curând şi în mod normal aş fi învăţat pentru simularea de mâine, dar trebuia neapărat să îmi scriu părerile despre romanul în cauză sau aş fi luat-o razna.

Elias este cel mai bun soldat al Academiei militare a Imperiului – şi, în secret, cel care îşi doreşte cel mai puţin să se afle acolo. Aflat pe punctul de a dezerta, se vede obligat să participe la o competiţie nemiloasă al cărei câştigător va fi desemnat împărat.     

Laia face parte din clanul Cărturarilor, înrobit de mulţi ani de către Războinici. Când fratele ei este arestat sub acuzaţia de trădare, Laia ia legătura cu mişcarea de rezistenţă împotriva asupritorilor, în speranţa că îi vor elibera fratele. În schimbul ajutorului, rebelii îi cer să se strecoare în Academie şi să spioneze pentru ei.

Când Elias şi Laia se întâlnesc, îşi vor da seama că legătura dintre ei este mult mai puternică decât ar fi crezut vreodată şi că soarta Imperiului se află în mâinile lor. Destinele li se încrucişează într-o poveste care se citeşte cu sufletul la gură, despre curaj, iubire, loialitate şi libertate, într-o lume în care totul le este potrivnic.

Dacă mă urmăreşti de ceva timp, probabil ai văzut că nu prea citesc eu cărţi de aventură decât dacă au recenzii foarte bune şi mă simt apropiată de subiect, drept urmare nu aş fi crezutvreodată că Elias şi spioana Cărturarilor îmi va plăcea într-atât încât să-i mai şi dau cinci stele frumoase, dar surprizele nu încetează să apară.

„Vor înfrunta anii aceia murind sau supravieţuind, supunându-se sau punându-şi întrebări. Cei care-şi pun întrebări sunt de obicei şi cei care mor.”

Probabil că cel mai tare m-a atras faptul că ambele personaje principale aveau condiţii de trai mizerabile, fie din lipsa bunurilor, fie din prea multă disciplină şi supunere.M-au încântat extrem de tare condiţiile de viaţă de la Academia Blackcliff care m-au făcut să mă gândesc la armată în general, deoarece am putut să văd clar suferinţa, oroarea şi foametea ce avea loc în jur explicate din viziunea unui soldat, unei Măşti, ce avea să dezerteze creînd condiţiile precare întâlnirii lui cu Laia, biata sclavă spioană a Rezistenţei, dar mult prea naivă pentru vârsta ei.

„-Eşti un tăciune care mocneşte în cenuşă, Elias Veturius. Te vei aprinde şi vei arde, vei face ravagii şi vei distruge. Nu poţi schimba asta. Nu poţi opri asta.”

Încă de la început am simţit caracterul asemănot al lui Elias şi al Laiei, dar abiamai târziu m-am prins eu ce şi cum stă treaba, dar asta cu altă ocazie, cu alte spoilere.

Totuşi, dubla perspectivă din care este prezentată acţiunea m-a dat peste cap la propriu. Am suferit cu Elias şi am plâns cu Laia şi apoi am simţitit nedreptatea cu Elias şi adrenalina cu Laia şi tot aşa în sus şi-n jos şi-n stânga şi-n dreapta până am simţitit că nu mai pot să mai respir şi am ştiut că aveau să dea năvală peste mine toate trăirile lor şi aveam nevoie de o gură de aer, dar nu m-aş fi putut opri din citit pentru nimic în lume.

„-Eşti complexă, Laia. Eşti plină de viaţă, de întunecimi, de forţă şi de spirit. Eşti aşa cum visezi. Vei arde, pentru că eşti un tăciune aprins ascuns în cenuşă. Acesta este destinul tău.”

Însumând toate acestea, romanul a fost impecabil scris cu o acţiune care m-a ţinut cu sufletul la gură şi s-a jucat cu inima mea ca un jongler profesionist de circ. Nu-mi stă în fire să laud atât de tare cărţile care sunt cu aventuri, dar aceasta mi-a câştigat respectul şi admiraţia. Cred că am să mor până ajung să citesc volumul doi, dar ne vedem când supravieşuiesc!


 

„- Frica îţi este duşman doar dacă îi permiţi.”

Rămâi zâmbitor!

1343881

 

Categorii
Fără categorie Recenzii

Recenzie Oraşul Pustiu de Ransom Riggs

12795312_949228908493215_2294288875209526746_n

Titlu: Miss Peregrine, vol II, Oraşul Pustiu

Autor: Ransom Riggs

Editura: Arthur

Număr de pagini: 472

Anul apariţiei: 2015

Disponibilă: Youngart

5stars

Goodreads

„Cred că atunci când e vorba de lucruri importante în viaţă, nu există accidente. Totul se întâmplă cu un motiv. Eşti aici cu un motiv- dar nu ca să eşuezi sau să mori.”


Bineînţeles, deja am recenzat Miss Peregrine de Ransom Riggs (click pe titlu pentru recenzie) şi vreau doar să spun că Oraşul Pustiu de Ransom Riggs mi-a plăcut chiar de 3 ori ori mai mult decât primul volum şi aştept cu sufletul la gură să se publice şi ultimul la noi!

3 septembrie 1940 este ziua în care zece copii deosebiţi încearcă să se salveze de o armată de monştri. Miss Peregrine este singura care îi poate ajuta, dar ea este captivă în corpul unei păsări. Extraordinara aventură începută în volumul anterior din seria Miss Peregrine continuă într-o călătorie plină de neprevăzut pentru Jacob Portman şi noii săi prieteni. Fără altă soluţie, copiii pornesc către Londra, oraşul în care s-ar putea afla singura lor salvare, sperând să găsească acolo leacul care să o vindece pe Miss Peregrine. Pe străzile distruse, cu ferestrele clădirilor întunecate ca nişte ochi fără vedere, pericolul pândeşte la fiecare colţ. 

M-a atras mult mai mult acest volum deoarece primul s-a terminat într-un aşa suspans încât am ştiut că trebuie să fac orice să citesc următorul volum şi acum sunt în aceeaşi situaţie cu volumul trei, mor de nerăbdare! Şi nici măcar nu ştiu când are să apară.

Oricum ar fi, m-a intrigat pentru că a fost rapid şi m-a ţinut în priză pe tot parcursul lecturii. Primul volum mi s-a părut că nu s-a grăbit să dezvăluie acţiunea şi a luat-o prea uşurel spre chestiile mişto şi importante.

-Nu e vorba de destin, am spus, dar chiar cred că în univers există un echilibru şi, uneori, nişte forţe despre care nu avem habar pot să intervină şi să incline balanţa în favoarea noastră.”

Mi-a mai plăcut extrem de tare faptul că nu au fost niciodată singuri şi că acţiunea nu a mai onţinut un singur fir narativ. Desigur, copiii au avut acelaşi scop pe tot parcursul volumului, dar s-au întâmplat atâtea lucruri care m-au lăsat cu gura căscată şi atâtea răsturnări deştepte de situaţie încât am iubit cartea asta din ce în ce mai mult!

„Poate mi-ar prinde bine puţin metal pe dinăuntru. Dacă mi-aş fi blindat inima mai bine, unde aş fi fost acum?”

Jacob a luat decizii cât se poate de inteligente şi ador că şi-a păstrat legătura „specială” cu Emma. Exact de asta avea nevoie volumul pentru a fi tocmai perfect, o dragoste care în ciuda faptului că nu poate fi posibilă, continuă să existe şi să înflorească. Cireaşa de pe tort, dragii mei!

„În adâncul misterului naturii se ascunde un alt mister.”

În plus, pozele vechi şi cât-de-cât creepy se păstrează şi în acest volum avâd completă legătură cu naraţiunea şi cu personajele. Te face să intrii într-adevăr în poveste şi să simţi adierea aceea a trecutului.

Toate ca toate, iubesc fiecare aspect al acestei serii, mai ales personajele cu totul şi cu totul deosebite. Acţiunea este superbă, alertă în permanenţă, nu te lasă cartea s-o pui jos, să te culci, să mănânci. Odată ce ai deschis-o eşti complet prins şi nu-ţi vei dori să fi altfel. Este fie alb, fie negru, dar niciodată gri.


 

„Au aparţinut trecutului, şi trecutul se corectează pe sine tot timpul, indiferent de câte ori am interveni.”

Rămâi zâmbitor!

1343881

 

 

Categorii
Fără categorie Recenzii

Recenzie Întreab-o pe Alice (Autor Anonim)

12645009_931769956905777_4835172512984620010_n.jpg

Titlu: Întreab-o pe Alice

Autor: Anonim

Editura: Art

Număr de pagini: 184

Anul apariţiei: 2015

Disponibilă: Youngart

5stars

Goodreads

„După ce ai consumat prima dată, nu mai există viaţă fără droguri. E o existenţă forţată, lipsită de culoare, nefiresc de goală.”


 

Subiectul dependenţei de droguri în rândul adolescenţilor m-a ţinut întotdeauna în priză şi consider că Întreab-o pe Alice este una dintre cele mai cutremurătoare poveşti pe care am citit-o până în prezent.

Întreab-o pe Alice este povestea fascinantă și în același timp terifiantă a unei adolescente care se confruntă cu problemele obișnuite ale vârstei: își dorește să fie populară, să aibă un prieten, i se pare că ar trebui să țină o cură de slăbire etc. Dar viața i se schimbă radical în momentul în care începe să consume droguri. 

Emoționant și sensibil, jurnalul ei este mărturia cutremurătoare a luptei cu dependența, care o pune în situații dintre cele mai periculoase. Tânăra va înfrunta viața pe stradă, violența, ospiciul, anturajul periculos ‒ totul, paradoxal, numai din dorința de a duce o viață normală. 

Mi-a deschis ochii foarte larg faptul că totul începe cu o fată obişnuită, care puteam fi eu sau tu sau copilul tău, şi care se întâmplă să fie în locul nepotrivit, la momentul nepotrivit şi cel mai evident, cu anturajul nepotrivit.

Ceea ce se întâmplă cu noi toţi la vârsta asta, am realizat, e că avem impresia că nimeni nu a mai trecut prin ceea ce am trecut noi. Că nimeni niciodată n-a mai simţit o aşa trădare când l-a înşelat iubitul/iubita, că nimeni n-a mai luat un 4 la testul de la matematică, că numai pe noi nu ne înţeleg părinţii.

Dar bineînţeles că nu este tocmai aşa. Doar că ai noştri nu au avut „luxul” refugiilor noastre. Noi avem şansa -sau neşansa- să fim o generaţie libertină. Dar unde ne duce asta, mai exact?

„Înainte credeam că sunt singura care simte lucruri, dar în realitate sunt doar o părticică infimă dintr-o omenire plină de durere. E mai bine că majoritatea  oamenilor sângerează pe dinauntru, altfel lumea asta ar fi un pământ crud şi mânjit de sânge.”

Apoi realizăm că am greşit. Realizăm că viaţa e dură şi că avem nevoie de mami şi de tati. Că singurele braţe care ne strângeau fără intenţia de a ne sugruma erau ale părinţilor. Aşa că, adunând ultimele puteri şi punându-le în paşi, ne întoarcem ruşinoşi acasă. Ştiind că orice ar fi, uşa e deschisă.

„Apoi am vorbit cu Alice, pe care am cunoscut-o când stăteam drogată pe bordură. Nu ştia dacă fuge de ceva sau dacă fuge către ceva, dar a recunoscut că-n adâncul sufletului ei voia să se întoarcă acasă.”

Cel mai trist am găsit faptul că tânăra şi naiva fată nu a simţit deloc dragostea pe când se droga. Dacă făcea sex? Oh, desigur. Dacă-i păsa când, unde, cu cine sau măcar dacă se proteja? Bineînţeles că nu. Dacă era violată atunci când nu avea putere nici măcar să-şi amintească a doua zi ce i s-a întâmplat, dar să mai şi riposteze? Mult prea des.

„Sângele unui bărbat îngheaţă repede când nu e nimeni prin preajmă care să-l încălzească.”

Toate ca toate, Întreab-o pe Alice este o poveste de viaţă într-adevăr cutremurătoare. Şi poate că e greşit să o numesc aşa, mai degrabă i-aş spune „lecţie de viaţă” pentru că cineva a scris cartea asta ca noi, ceilalţi adolescenţi rebeli şi libertini să învăţăm din greşelile sale.

Câţi oameni mai trebuie să moară? Câte fete să mai fie violate? Câţi copii să mai fie păcăliţi să vândă droguri la colţ de stradă? Câte boli să se mai răspândească? Cât şi mai cât până să facem ceva, să deschidem ochii, să ne educăm copiii? Cât?


 

„Pun pariu că-i mai greu să faci rost de anticoncepţionale decât de droguri- ceea ce arată cât de varză e lumea asta de fapt!”

Rămâi zâmbitor!

1343881

Categorii
Fără categorie Recenzii

Recenzie Miss Peregrine de Ransom Riggs

12246840_900737543342352_61185333461342758_n

Titlu: Miss Peregrine

Autor: Ransom Riggs

Editura: Art/ Youngart

Număr de pagini: 392

Anul apariţiei: 2013

Disponibilă: Youngart

Five-star-feedback-on-oDesk

Goodreads

„Dacă toţi sorii s-ar stinge, în afară de soarele nostru, câte vieţi ne-ar lua să ne dăm seama că am fost singuri tot timpul? Mereu am ştiut că cerul e plin de mistere- dar abia acum mi-am dat seama câte existau şi pe Pământ.”


 

Am vrut foarte tare să citesc Miss Peregrine de Ransom Riggs chiar dacă sunt cea mai fricoasă fiinţă în viaţă şi mă sperii la orice film cu efecte proaste. De asemenea, copiii „fantomă” sunt slăbiciunea mea pe viaţă! Mor de frică oricând aud  asemenea subiecte.

O tragedie îl aruncă pe tânărul Jacob, în vârstă de doar şaisprezece ani, pe o insula izolată. Aici descoperă ruinele căminului “pentru copii deosebiţi” al domnişoarei Peregrine. Pe măsură de Jacob înaintează pe holurile şi prin dormitoarele parăsite, îşi dă seama că  cei care s-au adăpostit cândva acolo au fost mai mult decât deosebiţi. Poate că nu întâmplător au fost trimişi într-un loc uitat de lume. Şi, oricât de bizar ar suna, ar putea fi încă în viaţă. Un roman fascinant, ilustrat cu fotografii tulburătoare, care-I va încânta pe adulţi, pe tineri şi pe toţi cei care vor să se bucure de o aventură în lumea umbrelor. 

M-a încântat faptul că nu trebuie să intrii extrem de adânc în acţiune ca să-l cunoşti pe Jacob, personajul principal. Încă din primele capitole îţi dai seama cum stă treaba cu el.

„Părinţii mă tratau ca pe un suvenir de familie fragil, abţinându-se să se certe sau să se arate agitaţi de faţă cu mine, de teamă să nu mă sparg în mii de cioburi.”

Asemenea şi cu bunicul lui Jacob.

„-Îşi ascundea bine secretele, nu-i aşa?

-Glumeşti? Omul era o adevărată fortăreaţă din punct de vedere emotiv.”

Pentru primele 100 de pagini am simţit că mor. Atât de încet se mişca acţiunea încât am vrut să dau cu cartea de pereţi, să îi rup paginile, să o pun pe foc şi să dau cenuşa la găini.

Nici chiar aşa, hai să nu exagerăm! Dar a mers atât de încet încât mai aveam puţin şi adormeam. Dar am răzbătut şi răbdarea mea s-a dovedit a fi eficientă pentru că de la pagina 100 totul s-a întors cu fundul în sus şi eram disperată să văd ce se mai întâmplă.

La început nu aveam idee ce mama dracului se petrece! Eram în cea mai mare stare de confuzie a vieţii mele, dar toate întrebările mi-au fost răspunse încetul cu încetul.

Prima data când am început să o citesc tremuram de frică şi a trebuit să dorm cu lampa de citit aprinsă deoarece nu aş fi putut să stau singură în întuneric. Chiar am dormit cu căţeluşa mea în pat, ţinând-o strâns îm braţe. Sunt şi eu copil, ştiu.

Dar consider că dacă nu m-ar fi speriat de moarte nu ar mai fi avut farmec. Aşa că totul e ok. Ransom Riggs, te iert.

Ceea ce mi sa părut cel mai interesant a fost că pozele au fost în perfectă concordanţă cu acţiunea. Nu ştiu cum s-a reuşit aşa ceva, dar ador cărţile cu ceva ilustraţii şi acestea au fost mai mult decât sugestive şi grozav de folositoare!

Ce-aş mai avea de spus ar fi povestea de dragoste a lui Jacob cu unul dintre copii, m-a emoţionat extrem de tare şi este atât de frumos construită şi structurată încât nu ai cum să nu te îndrăgosteşti de iubirea lor, aproape posibilă, dar şi aproape imposibilă.

„În plus, mai era şi felul în care se uita la mine, zâmbindu-mi cu toată fiinţa, sau gesturile timide ca datul părului pe spate, care mă făceau s-o urmez, s-o ajut, să fac ce voia. Eram pierdut, n-aveam nici o şansă.”

Toate ca toate, consider că a fost o balanţă perfectă între începutul foarte lent şi sfârşitul extrem de alert. I-am acordat 5 steluţe pentru că nu am văzut nimic neîregulă cu această carte şi chiar dacă m-a speriat la culme, am realizat că nu aveam deloc motive reale să mă tem.


 

„Când cineva nu te lasă să intri, la un moment dat nici tu nu mai baţi la  uşă. Înţelegi ce vreau să zic?”

Rămâi zâmbitor!

1343881

Categorii
Recenzii

Recenzie Marţianul de Andy Weir

12247007_899966946752745_5747983592937132470_n

Titlu: Marţianul

Autor: Andy Weir

Editura: Paladin

Anul apariţiei: 2015

Număr de pagini: 424

Disponibilă: Editura Paladin

Five-star-feedback-on-oDesk

Goodreads

„Riscam să mor din cauza toxicităţii oxigenului, deoarece o cantitate prea ridicată de oxigen ameninţa să-mi ardă sistemul nervos, plămânii şi ochii. O moarte ironică pentru cineva într-un costum spaţial rupt: prea mult oxigen.”


 

Cine ghiceşte unde am văzut Marţianul de Andy Weir pentru prima dată, primeşte satisfacţia de a avea dreptate. Ai zis booktube? Eşti printre cei norocoşi, căci ai avut- inevitabil- dreptate.

Membrii echipajului Ares 3 ajung pe Marte pentru o misiune programată să dureze două luni, dar o furtună puternică le dă planurile peste cap și sunt nevoiți să părăsească planeta după doar câteva zile. Însă numai cinci dintre cei șase membri ai echipajului se vor lansa spre Pământ. Mark Watney, pe care ceilalți îl cred mort, rămâne singur, cu resurse limitate de apă și de hrană. Și astfel pornește într-o uimitoare cursă pentru supraviețuire, reușind să facă ceea ce nimeni până atunci nu ar fi crezut că este posibil pe o planetă fără viață. Inteligența și umorul, stăpânirea de sine și ingeniozitatea îl vor ajuta pe Watney să facă față rând pe rând problemelor aparent insurmontabile. Dar va reuși el să se întoarcă teafăr pe Pământ? Și de unde îi poate veni salvarea?

Am sentimentul că aceasta va fi o recenzie lungă lungă -aproape interminabilă- şi de ce? Pentru că vreau să te fac să citeşti afurisita asta de carte prin orice mijloace posibile şi să uiţi că există filmul pentru că reprezintă o mare adunătură de rahat. Dar la partea cinematografică vom ajunge mai târziu. Mia bine te-ai aşeza comod cu o gustare -sau două, sau o sută- pentru că ai ceva de citit.

Să începem cu începutul. Era o zi ploioasă de noiembrie când m-am apucat să citesc o carte mişto cu astonauţi. Stai că glumesc, oarecum, în mare parte, presupun.

În fine. Să vorbim despre Watney. Mark Watney. (vezi ce am făcut acolo?) Probabil că nu am mai văzut un aşa simţ dezvoltat al umorului de Seinfeld încoace. Chiar m-am trezit râzând ca o retardată în gura mare la anumite pasaje. Mama credea că m-am drogat. „Nu, mamă. Sunt bine. Doar o doză de Watney.”la care ea ar fi răspuns „E un fel de Canabis?”,”No, da’ hai du-te cu ale tale..”, doar că nu s-a întâmplat chiar aşa. Dar, hei, sunt scriitoare şi îmi rezerv dreptul să vă ascund adevărul. Ha ha.

„Odată ce-am ajuns acolo, m-am simţit niţel mai încrezător. Toate erau cum le lăsasem. (La ce m-oi fi aşteptat? Să-mi fure marţienii catrafusele?”

Stai că mai am una..

„[12.04] JPL: […] Tot ce tastezi e trimis live peste tot în lume.

[12.15]WATNEY: Uite! O pereche de ţâţe! -> (.Y.)”

Promit că e ultima…

„Mă rog, dacă aş putea să obţin orice îmi doresc, atunci mi-aş dori să mă salveze regina planetei Marte, cea cu piele verde şi totuşi frumoasă, ca să poată afla mai multe despre lucrul căruia pe Pământ i se spune „a face dragoste”.”

Şi mai sunt foarte multe de unde au venit astea, dar le găsiţi voi singuri, cititori isteţi. Da’ ce credeaţi că numai pe voi vă duce capul? Păi Mark ăsta, e botanist. Şi unul al dracului de priceput. Da, aşa e, poate să cultive cartofi pe Marte. E dat dracu!

Lăsând gluma la o parte -poate doar puţin- mi-a sărit în ochi faptul că el chiar îşi doreşte să supravieţuiască. Adică pune-mă pe mine pe Marte şi o să o strig pe mami imediat după ce fac pe mine de frică şi dupaia îmi scot casca şi nu mai respir şi „Adio, Andreea! Ai fost o bloggeriţă mişto dar ţi-a sunat ceasul” şi acum serios, omul ăsta trece prin iad şi înapoi! Pentru că Marte e roşu.. te-ai prins? Bine, poate că nu a fost chiar atât de amuzant. Ideea următoare!

M-a incitat la culme faptul că nu vedeam numai perspectiva lui Mark, ci şi a celor de la NASA de pe Pământ şi a echipajului care se întoarce acasă pe nava spaţială Hermes. Ai tu timp să prinzi firul când citeşti cartea. Şi mai e super tare că nu şti de la început ce şi cum s-a întâmplat (aşa ca în căcăciosul ăla de film) afli abia pe la jumătatea cărţii. Asta da joacă cu mintea tinerilor aspiranţi să ajungă în Cosmos.

Acum, aruncând o privire înapoi, realizez că naraţiunea a constat 70% în elemente ştiinţifice (chimie, extrem de multă chimie) care în alt context n-ar fi avut nici o noimă pentru mine, cred că m-ar fi luat şi somnul dacă ar fi s-o dăm pe faţă. Dar, dintr-un oarecare motiv ceresc, ştiut doar de fiinţele divine, n-am mai fost aşa de tare ţinută cu sufletul la gură de când m-am uitat la Prison Break.

Deci au fost atâtea răsturnări de situaţie de am crezut că Mark ăsta are vreun duşman ceresc care aruncă cu ghinion în el. „Poc, poc, prrr, ia de aici, marţainul dracului ce eşti!” Şi mereu a scăpat aşa ca prin urechile acului, asta m-a făcut să citesc şi să tot citesc de am terminat-o în două zile. Şi n-am să te mint, e o carte dată dracului de groasă!

Informaţiile -pe care era evident să le includă căci aprox. toată lumea care citeşte este o adunătură de nătărăi care nu ar supravieţui la mate-info nici o săptămână, fără jigniri. Pentru cei de la mate-info, high-five! Ştiu că e greu, capul sus că trece!- şi acţiunea aşa mişto structurată au făcut o îmbinaţie perfectă şi au reuşit să nu mă plictisească deloc deşi eu mă plictisesc şi când dorm.

Că tot am zis mai la început că o să arunc şi două-trei vorbe despre film, am să le aştern aici. Înţeleg perfect că arta cinematografică este total diferită de cea literară şi nu încerc în niciun fel sau chip să jignesc, dar regizorul ăsta (Dumnezeu cu mila că nici nu-mi pasă cine e!) a luat cartea, i-a rupt paginile, a rămas cu 5 paragrafe şi le-a făcut film. „Mai mult de atât mi-e silă să citesc! Vezi câta cartea e? Ia-mi o propoziţie din fiecare capitol şi facem film bun!” Cred că aşa s-a născut The martian (the movie) 2015. Ştiu că nu puteau să includă 400 de pagini în 2h, dar parcă nici aşa bătaie de joc. Scene puse aiurea, filmat prost, actor naşpa. Şi la Fifty Shades m-am simţit mai bine.

Toate ca toate, cultura mea generală este acum îmbogăţită şi dacă NASA mă trimite vreodată pe Marte şi nişte nătărăi mă uită acolo, ştiu cum să cultiv cartofi ca să nu mor de foame! YAS!

 


 

„Sunt sigur că va trebui să ajustez cursul în timp ce mă deplasez efectiv. Niciun plan nu rezistă după primul contact cu inamicul.”

Rămâi zâmbitor!

1343881

Categorii
Concursuri

Concurs Youngart!

Concurs Youngart!

Dragi dramaturgi,

Puneti osul la treaba!

Detaliile se află pe imagine.

unnamed