Titlu: Sex și Vanitate
Autor: Kevin Kwan
Editura: Nemira
Anul apariției: 2018 (2021 în România)
Număr de pagini: 352
De obicei, îmi încep recenziile cam în același fel, adică cu un citat. Nu este cazul acesteia deoarece în toate cele 352 de pagini nu am putut să găsesc un rând care să mă inspire în vreun fel. Totuși, privind partea plină a paharului, această carte m-a enervat atât de tare încât m-a făcut să-mi tremure degetele să îi scriu recenzia.
Avertisment!! Ceea ce urmează să citești este sursa frustrării mele interioare pentru că am pierdut timp prețios din viața mea citind această porcărie, deci dacă cartea a fost pe placul tău, te rog să te abții de la a continua să citești.
Așadar, pot spune cu mâna pe inimă că eu am citit această carte ca tu să nu trebuiască să o faci. Ce m-a intrigat, te întrebi? Se prea poate să fi fost titlul îndrăzneț sau faptul că a fost numită Cea mai bună carte din 2020 de către NPR, Marie Claire și The New York Post sau poate că pur și simplu era la reducere de 50%. Orice m-ar fi posedat să cumpăr această carte, regret amarnic că am făcut-o.
Destul despre mine, acum haide să ne reîntoarcem la cartea asta odioasă. Nu mi s-a mai întâmplat de mult ca o carte să mă facă să mă ia somnul citind-o, de fapt, cred că pot număra pe degetele de la o mână cazurile în carte o carte a fost atât de plictisitoare. Eram trecută puțin de pagina 100 și crede-mă pe cuvânt că nu s-a întâmplat nimic acolo. Așteptam cu sufletul la gură sexul ăsta nebun de care se zvonește încă din titlu, mă așteptam la chestii de oameni bogați pe care nu le pot înțelege sau ceva… sincer, deja la pagina 100 așteptam ORICE, doar să se întâmple ceva.
Până aici, doar vanitate. Descrieri exagerat de luni, interminabile și plictisitoare ale rochiilor haute couture, nu știu ce delicatese scumpe pe care nu le voi gusta niciodată și alte bazaconii de oameni bogați. NICI. UN. PIC. DE. ACȚIUNE.
Ei bine, cam pe aici am simțit că ar trebui să închid cartea, să-mi văd de viața mea și să încep să citesc altceva. Dar bineînțeles că nu am făcut-o. Eram curioasă la ce pagină începe acțiunea și prostuța de mine s-a gândit că nu sunt prea departe.
Cred ca am avut cam o pagină de acțiune undeva pe la 140 și mi-am zis „gata, începe nebunia!”.
*autorul se înșelase amarnic, asta fusese tot*
Au mai continuat încă pe atâta pagini agonizante de detalii infinite despre lucruri de care chiar nu îmi pasă. Trebuie să recunosc, a fost și vreo 15% acțiune, mai mult de 0 ce-i drept, dar nici pe departe suficient cât să nu mă plictisesc de moarte.
În acest punct eram deja pe la pagina 260 și mi-am zis că dacă tot am investit atâta timp și răbdare, ar fi bine să termin cartea ca să pot să-ți dau o părere adecvată. Și după cum bine ai intuit și tu, finalul a fost mai platonic decât toată cartea și mai clișeic decât Neveste Disperate.
Probabil că par o corporatistă tristă atunci când spun că toată această carte ar fi putut fi un e-mail compus din nu mai mult de 5 propoziții.
Spoiler alert!
Pentru că nu mă pot abține să nu comentez mai în detaliu cele petrecute în acest roman absolut îngrozitor, o să mai las aici câteva idei care conțin spoilere, pentru cei ce au citit cartea sau pentru tine, curiosule, care nu te poți abține deși nu ai citit-o!
De ce se numește cartea Sex și Vanitate? Nu e nici un pic de sex. Bine, dacă iei în calcul o semi-scenă de semi-sex oral care oricum nu are finalizare și nu ține mai mult de un paragraf sau cealaltă semi-scenă în care se vrea un fel de roleplay de jumătate de pagină și apoi e o nouă zi, ca în telenovele, okay. Dar în afară de asta, nimic.
Petiție pentru un nou titlu: Plictiseală și Vanitate.
Ah da și cam asta e tot ce s-a întâmplat. Se ferește de un bărbat (fără nici un motiv aparent), apoi îi vâră capul între picioarele dânsei, drona îi prinde și îi filmează, cineva face un film, ei se reîntâlnesc când ea e logodită cu un imbecil, îl părăsește pe imbecil și fuge cu bărbatul inițial.
Sincer, dacă nu erau menționate drone, telefoane mobile și alte chestii de genul, jur că eram într-o carte din ani 1800 când sexul era taboo și femeile își păstrau fecioria și nimeni nu vorbea despre nimic altceva decât despre cât de bogați sunt.
Toate ca toate, sper ca nimeni să nu mai citească niciodată această mizerie care nu ar fi trebuit să vadă lumina tiparului niciodată.
Dacă ai ajuns până aici, spune-mi în comentarii ce părere ai avut tu despre această carte sau care a fost cea mai proastă carte citită de tine anul acesta.
Rămâi zâmbitor,
Andreea Paunescu 
Lasă un comentariu