Te-ai simţit vreodată atât de trist încât nu ai mai putut să respiri ? Ai plâns vreodată la 3 dimineaţa,strângându-ţi stomacul şi suspinând în pernă ca să nu îţi trezeşti părinţii ? Te-ai gândit vreodată „Nu mai pot continua. Renunţ.” ?
Indiferent ce problemă ai avut tu,chiar dacă a fost fie o despărţire prea greu de suportat sau moartea unei persoane dragi sau orice altceva ce ţi s-a părut de neînvins în acel moment,te felicit! Şti de ce? Pentru că încă respiri. Pentru că ai găsit curajul să învingi suferinţa. Pentru că te-ai ridicat de pe jos,ţi-ai şters lacrimile şi ai mers mai departe. Eşti un supravieţuitor şi meriţi o medalie!
Însă,sunt unii oameni care nu au reuşit să ajungă până unde ai ajuns tu. De ce să îi numim „slabi” sau „egoişti” ? Este oare egoist să renunţi sau să fi forţat să trăieşti intr-o lume care te face nefericit? De ce ne uităm tot timpu
l peste umăr? De ce mereu plecăm urechea la bârfe ? Să îţi spun un secret : bârfele îşi pierd elementul de noutate atunci când sunt despre tine,nu le mai asculta. Şi de ce toţi simţim nevoia să îi judecăm pe cei din jur ? La modul „a pus pe facebook o poză cu decolteu,asta-i o târfă!” sau „Doamne,câte tatuaje are! Sigur a fost la pârnaie pentru că a omorât 10 oameni cu o drujbă.” . Desigur , mai sunt şi cele clasice „Am auzit de la X că fata lui Y s-a culcat cu a lui Z şi cică ar fi rămas însărcinată şi a avortat … Săraca maică-sa e terminată!” şi e posibil ca asta să nu se fi întâmplat.
Ideea mea de bază este că nu contează cât de adevărate sunt zvonurile,persoana care este bârfită va pune la suflet ,mai ales dacă este nevinovată. Eu sunt tipul de femeie căreia nu i-a păsat niciodată ce spune lumea şi nici nu a stat să asculte despre alţii. Credeţi-mă .am făcut atâtea tâmpenii încât ,după doi ani,lumea încă mai vorbeşte despre asta. Şi ce dacă?
Ar trebui pur şi simplu să ne oprim! Ar trebui ca pur şi simplu să ne gândim că fiecare face ce vrea cu viaţa lui. E treaba mea cu cine mă culc şi al cui copil îl car. E treaba mea câte tatuaje îmi fac,este corpul meu! E treaba mea cu cine mă încurc,pe unde umblu şi ce fac. Este alegerea mea să fiu drogată,alcoolică,fumătoare. În final,toate lucrurile astea mă afectează pe mine. Desigur,persoanele din jurul meu ,familia şi prietenii,pot fi victime colaterale,iar în acest caz,apropiaţii au tot dreptul să îţi dea sfaturi. Dar nu văd cum e treaba Doamnei Marica şi celorlalte respectabile doamne din faţa blocului să comenteze la ce oră am intrat eu în casă aseară.
Oamenii suferă tot mai des din cauza bârfelor,bâtâilor de joc sau „gurii lumii” ca să folosesc modul popular. Şi eu nu o să opresc asta şi nimeni nu o va face niciodată! Lumea este rea şi va fi întotdeauna! Dar dacă şi tu vrei să faci o schimbare,alătură-te mie! Vreau să arăt lumii,prin acest blog,şi prin câte mijloace pot,că lumea nu este un loc atât de rău dacă îţi schimbi viziunea asupra ei. De câte suiciduri mai este nevoie ca oamenii să-şi dea seama că ce spun şi ce fac chiar îi afectează pe cei din jur? Noi învinuim societatea,dar într-adevăr,noi suntem societatea! Haide-ţi să ne uităm în oglindă şi să facem o schimbare!
P.S : Această postare este pentru toţi cei care adorm plâgând în fiecare seară. Este pentru toţi cei care se înfometează sau cei care se forţează să vomite după ce au mâncat. Este pentru toţi cei care simt că renunţă. Este pentru toţi cei bârfiţi şi judecaţi. Este pentru toţi cei care au fost suficient de puternici încât să lupte până astăzi,dar şi pentru toţi cei care nu mai sunt printre noi.
Andreea Paunescu 
Lasă un comentariu